CURSURI DE PRIM AJUTOR    0722212048


ASOCIATIA SALVATORILOR VOLUNTARI

PENTRU SITUATII DE URGENTA

INSTRUIRI PRIM AJUTOR

Organizam cursuri de prim ajutor de baza conform Lege 319 /2006.

Va propunem instruirea personalului dumneavoastra in acordarea „primului ajutor de baza”, conform art. 10  din legea 319/2006 Protectia Muncii (SSM).

ASVSU instruiește  în cadru organizat, personalul din cadrul societăților comerciale sau al institutiilor, in acordarea primului ajutor în situații de urgență, formarea persoanelor desemnate pentru acordarea Primului Ajutor.

Cursul are la baza prevederile din tematica si manevrele de “Prim Ajutor” a paramedicilor SMURD din primul ajutor calificat, adaptate la “Primul Ajutor de Baza” ce se vor efectua de persoanele desemnate din Societatile Comerciale sau Institutii, pana la sosirea Ambulantei.

Cursurile de instruire „Acordarea Primului Ajutor de Baza” au loc la sediul societatii dumneavoastra sau al nostru, folosindu-se materialele moderne de prezentare, respectiv: laptop, videoproiector, ecran, manechine, targa, mulaje rani, consumabile medicale etc.

Cursul se poate adapta si specializa in functie de pericolele majore sau posibile din cadrul institutiei dumneavoastra. La finalul cursului participantii  vor primi Certificatul de atestare a gradului de instruire in acordarea Primului Ajutor. Cursul are Certificare ISO 9001 si ISO 14001, fiind sustinut de cadre medicale cu experienta pe ambulanta si in activitatea didactica, atestate ca “formatori de formatori” – CNFPA.




20 poster poster 2
20 poster poster 2




Costul unui curs este negociabil pentru grupuri organizate!

Asociația Salvatorilor Voluntari pentru Situații de Urgență (ASVSU)  este o organizație neguvernamentală, non-profit, apolitică,

avand scopul: SALVAREA  DE  VIETI  OMENESTI

Pentru elevi, studenti si sportivi legitimati – este gratuit cursul, el fiind desfasurat la sediile scolilor, cluburilor sau al facultatilor in mod organizat!

cursuri de prim ajutor

GRATUIT ELEVI SI STUDENTI



cursuri de prim ajutor

CURSURI de PRIM AJUTOR
pentru companii



cursuri de prim ajutor

CERCETARE-CAUTARE
Deblocare-Salvare



sus